Tamaduirea cu ajutorul plantelor

Plantele medicinale au fost, dintotdeauna, folosite de oameni la vindecarea anumitor rani sau chiar a unor afectiuni. Bunicii nostri cutreierau campiile si muntii, cautand plante tamaduitoare.
Asemeni lor, si bunica mea era una dintre persoanele care, fara sa fi mers la scoala, stia intocmai ce efecte tamaduitoare au anumite plante. Stia ca, daca pui frunze de aloe peste o rana, aceasta nu va mai reusi sa se infecteze, iar chiar daca a apucat sa faca acest lucru, rana se vindeca treptat- treptat.
De asemenea, bunica mea spunea celor care aveau dureri de stomac, adica binecunoscutele crampe, sa taie o ceapa mai mare in doua parti si una dintre ele s-o aplice in zona ombilicului, direct pe piele si s-o lase acolo cam o jumatate de ora. Tot ea recomanda musetelul celor care se constipau sau ceaiul de izma (menta) celor deranjati la stomac.
Daca aveai nesansa sa fii “tras de curent” si ochiul sa se imflameze, aparand acele mici umflaturi cunoscute, in popor, sub numele de “ulcioare’, bunica te invata repede sa faci un ceai de musetel si sa aplici comprese de vata inmuiate in acest ceai cat mai caldut, iar dupa cateva astfel de reprize ochiul se vindeca fara sa ramana vreun semn. Daca o tuse puternica nu iti dadea pace, ea recomanda, imediat, un ceai din frunze de ceapa ajunsa la maturitate. Nici usturoiul nu lipsea din paleta plantelor recomandate, acesta fiind unul dintre cele mai indragite de ea. Bunica mea credea ca usturoiul este un adevarat luptator impotriva microbilor, nedandu-le acestora nici-o sansa atunci cand acesta era consumat zilnic, dar cu masura.
Si lamaia era la loc de cinste, recomandarea cea mai des intalnita, pentru cei raciti, fiind apa fiarta in care sa se stoarca multa lamaie si care sa fie apoi indulcita, daca se poate, cu miere de albine sau chiar si zahar, atunci cand aceasta lipseste din casa.
Multe si diverse erau sfaturile sale iar cei care le aplicau erau, intotdeauna, multumiti ca au gasit solutia salvatoare. Singurul sfat care il dadea absolut de fiecare data era insa acela de a lua lucrurile din pripa si de a nu lasa boala sa evolueze pentru ca atunci ea stia sigur ca doar doctorul mai poate salva. Si mai presus de toate, bunica mea avea convingerea ca doar bunul Dumnezeu este cel care poate salva chiar si atunci cand nici doctorii nu mai dau nici-o sansa. El fiind singurul in stare sa faca minuni. Fiind o femeie simpla, de la tara, bunica credea cu convingere in Dumnezeu, punand dragostea pentru oameni mai presus de propriile interese, ea necerand niciodata rasplata pentru leacurile sale. Credinta a facut din ea, intotdeauna, un om puternic si increzator in propriile forte, neuitand, vreodata, sa ii multumeasca lui Dumnezeu pentru tot ceea ce intampina in viata de zi cu zi.
(Adelina MOCANU)

Sursa: NEWS4DIASPORA