Diaspora nu mai crede in promisiuni electorale, facute o
data la fiecare patru ani. Romanii din afara tarii vor ca politicienii
sa faca ceva concret pentru tara.
“Divide et impera…
Am iesit din politica romaneasca in luna mai 2011, dezamagit de clasa
politica din Romania si de faptul ca in Diaspora, din punct de vedere
politic si social, nu s-a realizat nimic ..doar promisiuni si “mariri de
taxe consulare”.
Nu regret faptul ca, in trecut, am optat pentru sustinerea si ajutorarea
clasei politice de guvernamant din Romania, sperand, la fel ca o mare
parte dintre conationalii mei din Diaspora, ca acest instrument numit
politica va fi vocea care ne va reprezenta in Parlamentul Romaniei si in
toate institutiile statului roman care au rolul de a se afla in slujba
si in serviciul cetateanului roman atat din tara cat si strainatate. Tin
sa informez acea categorie de persoane care intentioneaza sa induca in
eroare in ceea ce priveste activitatea mea politica de faptul ca, in
ultima perioada, nu am cerut personal sa semnez adeziunea nici unui
partid politic. Pentru simplul fapt ca, la fiecare 4 ani, se “repeta”
istoria aducandu-si aminte de existenta romanilor din Diaspora doar in
scop electoral. Eu, Stefan Stanasel, refuz sa ajut la “scrierea”
aceleiasi istorii. Au reusit sa ne invrajbeasca unii impotriva altora
mergand pe principiul “DIVIDE ET IMPERA” prin diverse politici si prin
infiintarea cluburilor politice, invocand faptul ca romanul are dreptul
sa faca politica chiar daca a plecat din tara. AU UITAT CA tocmai
DATORITA ACESTOR POLITICI DEZASTRUOASE PESTE 4 MILIOANE DE ROMANI AU
PLECAT DIN TARA IN ULTIMI 21 DE ANI. Asemeni voua si eu am fost mintit
ca lucrurile se vor schimba. In scopul acestui crez alaturi de multi
alti romani cu ganduri bune si curate, le-am oferit sustinerea
nelimitata. Ne doream sa construim o Romanie gata sa redeschida portile
intoarcerii acasa. Ne-au mintit si dezbinat prin fel si fel de
tertipuri, insa epoca lor trebuie sa apuna!! Avem obligatia sa ducem
spre implinire crezul de la care am plecat…acela de a oferi prin faptele
si atitudinea noastra o Romanie demna sa asigure un viitor copiilor
nostri!
Startul trebuie sa-l dea romanii din Diaspora!
Vreau sa va aduc la cunostinta ca Stefan Stanasel nu va executa ordine
dictate de Bucuresti. Consider Comunitatea Romanilor din Diaspora destul
de matura sa isi urmeze si sa sustina propriile idei si idealuri si sa
promoveze valorile din sanul acestei comunitati. Impreuna cu romanii din
Italia am creat, la nivel national, “Coordinamento Nazionale Cittadini
Romeni in Italia” (CNCRI). In acest moment, suntem prezenti in 11
regiuni iar in urmatoarele 2 luni vom acoperi toate provinciile si
regiunile din Italia. Aceasta miscare este o forma apolitica a
societatii civile a romanilor din Italia. In ceea ce ii priveste pe cei
ce ma acuza ca sunt un om politic, le aduc la cunostiinta ca eu voi face
“politica” romanilor din Diaspora si ca ma adresez, in totalitate,
acestora.
Coordonamentul Romanilor din Italia este o “masa rotunda” a
reprezentantilor comunitatilor de romani din peninsula. Coordonamentul
va sustine proiectul “Schimbarea adevarata ” impreuna cu mii de romani
din Italia.Vom sustine persoanele care vor dori sa promoveze conceptul
nostru si le vom fi alaturi dorind ca prin faptele noastre sa reusim sa
devenim o voce puternica a societatii civile pe care o reprezentam si sa
fim un sprijin real al acesteia.
Cu respect,
Stefan Stanasel”.
Acesta este comunicatul de presa remis la redactie de catre Stefan
Stanasel, fost prim-vicepresedinte al organizatiei din diaspora a PDL,
care s-a constituit inainte de alegerile parlamentare din 2008. Om de
afaceri in Italia, acest roman din diaspora, nemultumit de clasa
politica din Romania, a intors spatele politicii, indreptandu-se catre o
alta forma de organizare, respectiv coordonament, prin intermediul
caruia spera sa faca pentru romani mai mai mult decat a facut orice
apartenenta politica.
Coordonamentul, o masa rotunda fara sefi…
Coordonamentul, conform precizarilor lui Stefan Stanasel, este o masa
rotunda fara sefi, vice sefi, smd… formata din reprezentanti regionali
din toata Italia care coopereaza intre ei, iar in cadrul acestei mese
rotunde se promoveaza “calitatea oamenilor, valorile romanesti de pe
cuprinsul Italiei. Asteptam sa fim contactati si de Spania…inca nu s-au
“ridicat”. Mi-ar face placere sa se constituie si in Spania si sunt
dispus sa dau o mana de ajutor. Promit. Primesc sute de emai-luri si
multe sms-uri din toata Italia, de la persoane care vor sa faca parte .
Sistemul este simplu, coordonament provincial, regional si national. Vom
aproba, in iunie, regulamentul de ordine interioara sau “intern” cu
privire la adoptarea unei reguli simple: “toti suntem puncte de
referinta ale zonei de unde venim si impreuna incercam sa rezolvam
probleme din zonele de risc”.
“Daca nu doresti sa participi, atunci nu iti permite sa …pretinzi!”.
La intrebarea ce ii place sau ce il multumeste la politica din
Romania, Stefan Stanasel a raspuns concret: “Sunt toti o apa si-un
pamant… imi pare rau sa o spun, chiar daca Romania are, in acest moment,
persoane (putine) care in Parlamentul Romaniei imi inspira incredere.
Consider ca Romania, din acest punct de vedere, a luat-o pe un drum
gresit. Trebuie apasat butonul “reset” .. .altfel, sa nu ne miram…Si. ca
ultima remarca, un apel la toti romanii de bine din lume: “Daca nu
doresti sa participi, atunci nu iti permite sa …pretinzi!”.
(Sorina I.)
Sursa: NEWS4DIASPORA

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu